După cum se știe, în municipiul Dorohoi se desfășoară o amplă campanie de plantare de noi arbori şi arbuşti ornamentali.
Un grup de elevi de la Liceul „Regina Maria” Dorohoi, în parteneriat cu primăria Dorohoi și alături de primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, au avut mai multe acțiuni de plantare, una dintre acestea având loc astăzi în jurul orei 12:30, în plantaţia de pini din zona Dealu Mare.
„Această activitate este o continuitate a acțiunilor pe care le-am făcut în această zonă, acține prin care încercăm să completam „golurile” existente. Copii ne ajută cu mare plăcere, ca de fiecare dată, în acest parteneriat pe care îl avem pe un timp mult mai mare. În următoarea perioadă aceste activități de plantare a copacilor vor continua și în alte zone din municipiul Dorohoi.”, a declarat pentru Dorohoi News, primarul Dorin Alexandrescu.
În cadrul acțiunii de astăzi s-au plantat aproximativ 200 de copaci (mesteacăn, arțar roșu, pin, frasin, salcie creață și salcie pletoasă), care sunt atât din pepinieră proprie, cât și achizitionați sau donați de diferite persoane sau societăți.
Acțiunile de plantare a copacilor vor continua zilele viitoare și în alte zone din municipiul Dorohoi. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro