Municipiul Dorohoi este izolat de mai bine de trei ore după ce Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a luat deciza de a interzice ieşirea autovehicolelor din municipiu.
Toţi şoferii care vor să părăsească localitatea spre Botoşani, Suceava, Darabani şi Şendriceni sunt întâmpinaţi de echipaje ale Poliţiei Rutiere care îi întorc din drum.
„Condiţiile meteo sunt nefavorabile, ninge şi viscoleşte puternic. Vom ridica restricţia de ieşire din Dorohoi în momentul în care se va opri viscolul şi se va putea interveni cu utilajele de deszăpezire”, a declarat pentru Dorohoi News, Angela Francu, şefa Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
Această măsura a fost luată ca urmare a blocării drumurilor spre Botoşani, Suceava, Darabani şi Şendriceni de zăpada viscolită. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro