Încă din prima zi lucrătoare a acestui an, angajații de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înnmatriculare a vehiculelor Botoșani, s-au confruntat cu cozi foarte mari.
Din 19 ianuarie 2013, o nouă lege îi obligă pe conducătorii auto să își facă toate controalele medicale, la momentul solicitării unui nou permis de conducere. Deși termenele de valabilitate ale unor permise expiră chiar și după câțiva ani, oamenii s- au îngrămădit pentru a economisi timpul și banii irosiți pentru efectuarea fișei medicale necesară la preschimbare.
Un alt motiv evocat de cei care s-au prezentat la ghișee a fost și faptul că mulți dintre aceștia trebuie să se reîntoarcă la muncă în străinătate și nu vor să primească amenzi pentru expirarea permiselor.
Faţă de o perioadă normală, când vin în medie 50 de persoane pe zi, numărul celor care au solictat preschimbarea, în acest început de an, a fost triplu. (Cătălina Iuliana L.)
Autor: DorohoiNews.ro