Dorohoi News Logo

Ce mai rămâne din FAMILIE când vine, din nou, „EXODUL” ?

Plecari strainatate

Primul răspuns şi cel mai la-ndemână: amintirea unui Moş Crăciun occidental, plin de staniol, şi a reîntâlnirii cu cei reveniţi acasă, după o lungă aşteptare. Sau dorinţele împlinite, cadourile surpriză, împăcările, mărturisirile, legămintele, toate puse în sacul imaginar al unui Moş, acest longeviv şi amăgitor personaj al amintirilor din copilărie.

Pe lângă el, ce alte amintiri rămân în mintea celor rămaşi în oraşul ce altădată fremăta de „articulatele” ce duceau „proletarii”? Ce imagine are psihicul celor care rămân, după ce tatăl, mama (sau amândoi), copiii, păşesc pe prima treaptă a unui autocar ce poartă eticheta cu destinaţia „SINGURĂTATE” ? Ce trăiri, experienţe, ne rămân după închiderea uşilor unui mijloc de transport (nu erau mai apropiate autobuzele „articulatele”?) cu destinaţia Europa?

...Prima zi după revederea celui drag. Prima îmbrăţişare. Un „acasă” care părea a fi cât mai îndelungat şi fără griji. Primele nopţi dormite împreună cu cei apropiaţi, sub acelaşi acoperiş. Vraja sărbătorilor de iarnă. Dulciurile pe care nu le-ai avut, atunci când erau caramele la raţie. Ori darurile primite şi la care nu te aşteptai. Aromele bucătăriei şi imaginea unei ierni siberiene. Fotografiile făcute în clipele nemăsurate, în care nimeni nu simţea nici avalanşa fulgilor de zăpadă, nici gerul, nici curgerea iremediabilă a timpului aducător de despărţire. Mângâierile primite sau aşteptate. Zilele petrecute împreună în culorile siguranţei şi ale zâmbetelor trimise propriilor gânduri. Belşugul zilei. Visurile şi visele.

La plecarea autocarului, adunăm, scădem, şi ne întrebăm: Ce rămâne din bucuria întâlnirii cu cei dragi, atunci când ne despărţim de ei? Poverile? Grija copiilor? Nopţile apăsate de ziua de mâine? Datoriile mereu în ascendenţă? Iarăşi aşteptările? Telefonul care nu mai sună la ora promisă?...

Câteva instantanee surprinse la plecarea spre un nou „Exod”, sunt grăitoare. Vă invităm să meditaţi asupra lor, dar şi privitor la o întrebare obsesivă: „România, Dorohoiul, încotro?“

...Este început de an, 2013, iar ianuarie a început sub „zodia” Eminescu. Versul vizionarului poet, este mai actual ca oricând: „Ce-i mână pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?” (M. P.)

Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web