Până la sfârșitul lunii februarie, Dan Şlincu va fi numit în funcţia de director la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. În luna ianuarie acesta a susţinut concursul de ocupare a funcţiei de director executiv, concurs pe care l-a promovat cu 76 puncte. Şlincu susţine că decizia privind numirea sa la şefia DGASPC a venit de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, însă urmează să fie emisă şi o hotărâre de Consiliu Judeţean privind promovarea sa pe această funcţie.
„După adoptarea hotărârii de Consiliu Judeţean, hotărâre care va fi pusă pe ordinea de zi a şedinţei de CJ de luna aceasta, voi ocupa funcţia de director executiv”, a precizat Şlincu, citat de botosaninews.ro.
Acesta ocupă în prezent funcţia de director adjunct la DGASPC, iar Daniela Juravlea funcţia de director executiv. În momentul în care va fi numit pe funcţia de director general, Daniela Juravlea va trece pe funcţia de director adjunct.