Dorohoi News Logo

S-a dat startul lucrărilor de reabilitare a sediului Primăriei Municipiului Dorohoi - etapa a II a

Cladirea Primariei Vechi Dorohoi

Primăria municipiului Dorohoi a dispus, începerea lucrărilor pentru obiectivul „REABILITAREA SEDIULUI PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI  DOROHOI” - etapa a-II-a, începînd cu data de 11.02.2013.
  
Etapa a-II-a de reabilitare a sediului Primăriei Dorohoi, care cuprinde reabilitarea funcţională, termică, electrică, a finisajelor şi dotarilor, cu pastrarea imaginii și refacerea modelaturii inițiale arhitecturale la interior și la exterior.

Valoarea lucrărilor de construcții și montaj este de 1.054.000,00 lei, inclusiv TVA. Termenul de execuție, conform contractului este de 3 ani. Primaria municipiului Dorohoi, va face toate demersurile pentru asigurarea, surselor de finanțare, astfel încât lucrările să fie finalizate pâna în data de 6 octombrie 2013.

„În acest an, una din cele mai frumoase și importante clădiri din Dorohoi - sediul Primăriei din str. Grigore Ghica - are mari șanse de a fi dată din nou în folosință. Acest lucru se datorează demersurilor susținute care au fost făcute pentru obținerea fondurilor necesare continuării lucrărilor, demersuri în urma cărora Ministerul Culturii a alocat suma de 85.000 lei, reprezentând o parte din suma necesară pentru finalizarea acestei investiții. Totodată un sprijin și un ajutor însemnat l-a oferit un dorohoian de suflet, Secretarul de Stat Victor Opaschi, care s-a implicat în mod deosebit în obținerea acestor sume necesare continuării lucrărilor.”, a declarat primarul Dorohoiului într-un comunicat al Primăriei Municipiului Dorohoi. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web