Dorohoi News Logo

Două mașini avariate serios în urma unui accident produs pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi - FOTO

Accident Bulevardul Victoriei Dorohoi_15

Un accident de circulaţie violent a avut loc duminică, 7 aprilie, în jurul orei 13:30, pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi, în zona Spitalului Municipal. Şoferul unei Dacia 1310 a ieşit pe prima bandă de circulație a Bulevardului Victoriei din Dorohoi apoi, fără să se asigure, a schimbat banda de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism Ford.

S. A. C. în vârstă de 23 de ani, din Dorohoi, circula pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi pe sensul de coborâre şi a intrat în coliziune cu un autoturism Dacia 1310, condus de B. N. în varstă de 56 de ani, din Dorohoi, care nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers.

În urma impactului a rezultat avarierea celor două autoturisme, pasagerii celor două mijloace de transport suferind doar o sperietură. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de Poliţie din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Dorohoi pentru efectuarea cercetărilor.

Ambii conducători auto au fost conduși la secția de poliție unde au fost testaţi cu aparatul etilotest și au fost stabilite cauzele producerii accidentului, urmând a se propune soluţie procedurală în cauză.

„S-a constatat că pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi autoturismul Dacia 1310, condus de B. N. a schimbat banda de mers fără să se asigure intrând în impact cu autoturismul Ford. În urma impactului a rezultat avarierea celor două autoturisme. S-a stabilit faptul că accidentul s-a produs din culpă comună, ambii conducători auto fiind vinovați. Conducătorul Daciei este vinovat pentru neasigurare la schimbarea benzilor de circulație, iar conducătorul Fordului pentru nepăstrarea distanței față de vehiculul care îl precede, aceștia fiind sancționați cu câte trei puncte de penalizare și 300 de lei cuantum amendă. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul testului fiind negativ.”, a declarat pentru Dorohoi News, agent principal Andrei Bighiu, din cadrul Biroului Rutier Dorohoi. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

 

Redacția Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web