Prima intervenție laparoscopică din istoria Spitalului Municipal Dorohoi a fost efectuată sâmbătă, 6 aprilie 2013, la sala de operații a secției de chirurgie.
Trusa laparoscopică care era achiziționată de către spital în urmă cu mulți ani a fost inaugurată, pacientul fiind o femeie cu litiază biliară, care a optat pentru o intervenție laparoscopică.
Intervenția chirurgicală a fost coordonată de dr. Romedea Narcis, asistent universitar - medic primar chirurg în centrul universitar Iași, medica ce are mii de laparoscopii la activ. Echipa medicală a fost formată din dr. Narcis Romedea, dr. Valerian Andrieș, dr. Pintilei și dr. Moșneguțu.
„Sunt foarte bucuros că am reușit acest lucru pentru că de mult îmi doream. Spitalul a făcut eforturi financiare enorme pentru a ne procura tot ceea ce avem nevoie pentru o astfel de operație, aici mă refer la consumabilele necesare. Pentru pacient este un adevărat beneficiu, pentru că scurtează durata de spitalizare, scurtează perioada de recuperare a pacientului și este mult mai puțin invazivă pentru organism decât intervențiile clasice care implică o incizie mare și o recuperare lentă postoperatorie.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, dr. Valerian Andrieș, managerul Spitalului Municipal Dorohoi.
Intervenția laparoscopică presupune patru microincizii prin care se bagă microcamera și instrumentele necesare. Pentru perioada următoare aceste operații vor fi efectuate de doctorul Narcis Romedea, apoi el va asista echipa dorohoiană de medici, urmând ca în maxim trei luni aceste operații să poată fi făcute la Dorohoi fără asistență.
„Acesta este un pas înainte pentru spitalul nostru. Noi sperăm ca intervențiile laparoscopice în secția de chirurgie a Spitalului Municipal Dorohoi să devină o obișnuință. Pentru viitor, cei care vor dori o astfel de intervenție se va putea efectua și în spitalul nostru.”, a adăugat în exclusivitate pentru Dorohoi News, dr. Valerian Andrieș. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
Redacția Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!