Dorohoi News Logo

Fermierii din șapte comune și orașul Flamânzi de vorbă cu Florin Țurcanu și specialiști din cadrul CJ Botoșani - FOTO

Specialisti in agricultura de vorba cu fermierii_DN

Fermierii botoşăneni din şapte comune, Drăguşeni, Mitoc, Manoleasa, Hăneşti, Prăjeni, Gorbăneşti şi Stăuceni, precum şi cei din oraşul Flămânzi s-au putut întâlni, la sfârşitul săptămânii trecute, cu specialişti ai instituţiilor judeţene cu atribuţii în domeniul agricol. Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a luat parte la discuţiile purtate cu agricultorii din Flămânzi şi Gorbăneşti.
   
Tematica abordată în cadrul dezbaterilor s-a axat pe problemele semnalate de fermieri, pentru care invitaţii s-au străduit să ofere soluţii punctuale, dar şi pe prezentarea oportunităţilor care le stau la dispoziţie celor care lucrează în agricultură. Un accent deosebit a fost pus pe necesitatea înfiinţării asociaţiilor agricole, forma de organizare cea mai eficientă pentru sporirea imediată a veniturilor fermierilor. De asemenea, oamenii au fost îndemnaţi să apeleze la autorităţi pentru a primi sprijinul de care au nevoie pentru întocmirea de proiecte în domeniul agricol finanţate cu bani europeni.
   
Deschiderea spre dialog a sutelor de fermieri prezenţi la discuţii în toate cele opt localităţi a demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, utilitatea campaniei de deplasări în teritoriu a echipei de specialişti a preşedintelui CJ Botoşani, Florin Ţurcanu. Obişnuiţi să vadă interes pentru ei şi activităţile lor, din partea politicienilor, doar formal, în campaniile electorale, agricultorii botoşăneni au apreciat demersul lui Ţurcanu, fiind interesaţi să utilizeze toate posibilităţile de sporire a veniturilor proprii de care au aflat cu acest prilej.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web