Zilele călduroase încet, încet, încep să vină, iar o ieşire la iarbă verde sau la un pescuit după mai bine de cinci luni de „iernat” este iminentă. Sărbătoarea de Florii, Paşte, 1 mai sau oricare week-end mai însorit, aşa cum s-a obişnuit de-a lungul anilor, dorohoienii sătui de stat în apartamente ies în natură pentru a lua masa de prânz. Dar aşa cum este obiceiul, din meniu nu va lipsi pastrama, micii, frigăruile şi chiar friptura „stinsă” cu o bere sau o sticlă de vin. Pădurea de pini şi Pădurea Gorovei sunt punctele de atracţie ale dorohoienilor, unde se poate relaxa sau petrece câteva zile. Numai că deseori în urma lor rămân mormane de gunoaie pe care nimeni nu le adună.
Cu toate că parlamentarii au iniţiat un proiect de lege care s-a numit „Legea Picnicului”, aceasta nu este luată în seamă. Pentru cei care sunt certaţi cu bunul simţ aceştia vor fi „premiaţi” cu 500 milioane lei vechi amendă dacă gratarul cu mici şi fleici sunt gătite în zone neamenajate. „Dacă nu sunt locuri amenajate nu mai ieşim la picnic? Bani de munte sau mare nu avem, benzina e tot mai scumpă, drumurile proaste, aşa că singurul loc de relaxare este pădurea. Ce poate fi mai plăcut şi mai accesibil decât să fugi din „cuptorul” numit bloc şi să te răcoresti la umbra copacilor?”, a precizat unul din dorohoienii ieşiţi în week-end la grătar în Pădurea Gorovei din apropierea oraşului.
Legea Picnicului a fost aprobată anul trecut de Parlament pentru a preveni, a reduce şi elimina impactul negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic.
Legea interzice desfăşurarea picnicurilor pe spaţiile verzi publice, cu excepţia zonelor amenajate în acest sens. Orice nerespectare a prevederilor Legii Picnicului va fi sancţionată cu amenzi între 100 şi 50.000 de lei. (Otilia O.)