Dorohoi News Logo

Dorohoienii trăiesc sub atacul câinilor comunitari

caini comunitari

Într-o singură săptămână, cinci dorohoieni au fost muşcați de câinii comunitari. Dorohoienii sunt terorizaţi de câinii comunitari care împânzesc străzile zi şi noapte, numărul acestora fiind  surprinzător de mare.

Din această cauză mulți cetățeni sunt mușcați de aceste patrupede aflate în libertate și ajung la Spitalul municipal Dorohoi. „Este adevărat că ne confruntăm frecvent cu astfel de cazuri”, a precizat Valerian Andrieş, managerul Spitalului municipal Dorohoi.

O problemă cauzată și de acest fapt este diminuarea semnificativă, chiar până la epuizare, a stocului de vaccin antitetanos atât din spital cât și din farmacii. Cei mai norocoși care totuși reușesc să găsească acest vaccin în farmacii sunt nevoiți să scoată din buzunar aproximativ 70 de lei.

Cei care au de suferit sunt, până la urmă, pacienţii. Tetanosul este o boală infecţioasă gravă, cu potenţial fatal, cauzată de tetanospasmină, o exotoxină neurotoxică produsă de bacilul tetanic. Îmbolnăvirea se produce ca urmare a germinării sporilor şi multiplicării bacteriei, care produce două toxine puternice. Dintre acestea, tetonospasmina, cu acţiune proteolitică, lezează nervii periferici, cauzând paralizii şi crampe musculare tipice. Cealaltă toxină, tetanolizina, produce leziuni la nivelul muşchiului cardiac. Toxina tetanică după gradul de toxicitate este pe locul doi pe lista substanţelor toxice după toxina botulinică. Pe plan mondial, mortalitatea cauzată de această boală infecţioasă este de 40% şi afectează cu precădere tinerii şi vârstnicii. (Otilia O.)

Autor: DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro
local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web