Dorohoi News Logo

Festivitatea de Ziua Drapelului restrânsă de doliul naţional

doliul naţional

În această dimineaţă prefectul judeţului, împreună cu directorii instituţiilor deconcentrate, comandanţii militari şi reprezentanţii partidelor politice şi ai societăţii civile vor asista la festivităţile solemne ocazionate de Ziua Drapelului.

Întrucât pentru data de 26 iunie Guvernul a declarat Zi de Doliu Naţional pentru românii ucişi în tragedia din Muntenegru, cinstirea tricolorului în ziua special dedicată însemnului naţional printr-o lege din 1998, se va face în acest an fără ceremonialul obişnuit. Vor lipsi defilarea gărzii de onoare şi parada militară, precum şi discursurile oficialilor.

Drapelul României, care a fost sfinţit şi păstrat în altarul unei biserici în ultimele 24 de ore, va fi arborat în bernă, participanţii urmând să ţină un moment de reculegere pentru victimele tragicului accident rutier de acum trei zile.

Conform programului, oficialii se vor întâlni în faţa prefecturii începând cu ora 9,40, urmând să se deplaseze în Piaţa Tricolorului. La ora 10, aici va avea loc festivitatea închinată tricolorului românesc.


DorohoiNews.ro



local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web