Un tânăr în vârstă de 17 ani, din localitatea Străteni, comuna Lozna, a ajuns în stare foarte gravă la spital după ce a căzut de pe bicicletă.
Băiatul se deplasa cu viteză pe un drum comunal, iar la un moment dat a pierdut controlul ghidonului, fiind aruncat pe asfalt, scrie stiri.botosani.
Tânărul a fost transportat la Spitalul Municipal Dorohoi, fiind diagnosticat cu traumatism cerebral cu comoţie cerebrală, traumatism cranio-facial cu plagă excoriată regiunea nazală, traumatism coloană cervicală, traumatism umăr stâng, traumatism sold drept şi traumatisme la genunchi, iar medicii au decis să îl transfere la Spitalul Județean Mavromati.