Dorohoi News Logo

Spitalul Municipal Dorohoi organizează un nou concurs pentru ocuparea funcției de director medical

Spitalul Municipal Dorohoi

Spitalul Municipal Dorohoi organizează vineri, 19 iulie, începând cu ora 10 concurs pentru ocuparea funcției de director medical. Concursul va avea loc în sala de ședințe din cadrul Spitalului Municipal. Dosarele de înscriere se depun la serviciul R.U.N.O.S., până la data de 15 iulie, ora 15.00.

Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conțină următoarele documente:
- cerere de înscriere
- copia actului de identitate
- copia legalizată a diplomei de licență sau de absolvire,după caz
- curriculum vitae
- adeverința care atestă vechimea în gradul profesional sau în specialitatea studiilor după caz, sau copie de pe carnetul de muncă, certificată “în conformitate cu originalul” de către conducerea unității
- cazierul judiciar
- adeverința din care rezultă că este apt medical (fizic și neuropsihic)
- declarație pe propria răspundere privind colaborarea cu Securitatea înainte de
anul 1989
- proiectul de specialitate realizat de candidat
- declarație pe propria răspundere că nu este urmărit penal și nu are cunoștință că a început urmărirea penală asupra sa

La concurs se pot înscrie candidații care îndeplinesc, cumulativ, următoarele criterii:

Criterii generale: au domiciliul stabil în România, nu sunt condamnați penal sau în curs de urmărire penală, sunt apți din punct de vedere medical (fizic și neuropsihic), nu au vârsta de pensionare.
Criterii specifice: sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată cu diplomă de licență sau echivalenta în profil medicină, sunt confirmați ca medic specialist sau medic primar, au cel puțin doi ani vechime ca medic specialist sau au competențe/atestat în managementul serviciilor de sănătate ori sunt absolvenți ai cursului de management spitalicesc.

Concursul va consta într-o probă scrisă, cu o durata de trei ore, prezentarea proiectului și interviu de selecție. Probele de evaluare se notează cu note de la 1 la 10. Pentru a fi declarați admiși candidații trebuie să obțină media finală cel puțin nota 7, dar la fiecare probă minimum nota 6.Candidatul declarat admis în urma concursului este numit în funcția pentru care au concurat prin decizia managerului unității. (Mădălina O.)

Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro



local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web