Doi angajați ai Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani au fost răniți, luni dimineață, după ce Ambulanța a fost lovită de un șofer care a pătruns într-o intersecție fără să se asigure.
Echipajul de pe Ambulanță, format din șofer și asistentă, se deplasa către Tudora pentru a prelua un pacient.
La intersecția drumului județean care vin de la Vorona cu cel care vine de la Tudora șoferul de pe Ambulanță a vrut să facă stânga, moment în care a fost lovit de o dubiță Opel, condusă de Andrei Gheorgheș, de 28 de ani, din Pașcani, care se deplasa dinspre Tudora și care nu a oprit la semnul STOP.
În urma impactului, asistenta de pe Ambulanță a fost rănită fiind transportată la spital cu o altă Ambulanță și la fel și șoferul. Șoferului Opelului și pasagerul nu au pățit nimic.
„Din primele cercetări se pare că pe fondul neacordării de prioritate conducătorul autotursimului marca Opel a intrat în coliziune cu Ambulanța. În urma accidentului au rezultat două victime, șoferul și asistenta de pe Ambulanță. Conucătorul Opelului va f cercetat pentru vătămare corporală din culpă.", a declarat ag. pr. Ciprian Gheorghiescu, citat de sitiri.botosani, din cadrul Poliției Rutiere Botoșani.