Primăria comunei Ibăneşti în colaborare cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec a organizat luna aceasta o amplă acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (DEEE), în cadrul campaniei ,,Locul deşeurilor nu e în casă, trimite-le la plimbare!”.
Astfel, au fost amplasate două puncte provizorii de colectare în Dumbrăviţa şi în Ibăneşti, unde s-au prezentat un număr mare de persoane care au depus echipamente electrice şi electronice vechi sau defecte. De asemenea, deşeurile voluminoase au beneficiat de preluarea gratuită de la domiciliu, de către organizatori.
Cetăţenii care au participat la acţiunea de colectare au fost premiaţi, prin tragere la sorţi, cu premii constând în echipamente electrocasnice şi cupoane valorice.
Reciclarea reprezintă un amplu proces de transformare şi valorificare a produselor folosite în materii prime pentru a produce articole noi sau secundare, materiale refolosibile care le pot înlocui pe cele naturale.
,,Colectarea deşeurilor electrice şi electronice face parte din marele proces de reciclare. Echipamentele electronice uzate şi învechite pot avea în componenţa lor diferite substanţe periculoase, care, dacă ajung în aer, apă sau sol au efecte dăunătoare pe termen lung. Reciclarea înseamnă respect faţă de noi înşine şi faţă de mediul înconjurător. Ne-am alăturat acestei campanii pentru că fiecare dintre noi, ca şi cetăţeni ai comunităţii din care facem parte, avem puterea şi obligaţia legală de a influenţa procesul de ecologizare a mediului înconjurător, pentru a reduce efectele dezastruoase ale poluării. Colectarea selectivă a deşeurilor şi reciclarea lor este un pas extrem de important pentru menţinerea unu mediu curat şi sănătos”, a spus domnul primar ing. Romică Magopeţ.
Acţiunile de colectare şi reciclare a deşeurilor vor continua şi vor fi sprijinite de către autorităţile locale.