Dorohoi News Logo

Iniţiativa fotografică „Dorohoiul de altădată”, continuă - FOTO

Foto 1

Campania iniţiată de fotograful dorohoian Marius Petrescu, în a reconstitui o istorie a Dorohoiului, prin fotografie, în special, prin imagini ale clădirilor oraşului de altădată, şi-a găsit aderenţi, prin voluntariat.

Cele mai recente „recuperări” fotografice, au fost primite la redacţia ziarului, pentru scanare şi ordonare pe teme, din partea unor concitadini sau a unor colecţionari din împrejurimi. „Dorim să atragem şi conducerile de şcoli din Dorohoi şi din satele limitrofe acestuia, care au monografii şcolare, albume fotografice, clasoare cu activităţi educative care cuprind imagini ale oraşului, dar şi pe pasionaţii de fotografie, pensionarii, reprezentanţii cultelor religioase, iubitorii istoriei, cadrele didactice, în demersul nostru. Cunoaşterea oraşului de altădată, prin intermediul fotografiei, poate deveni o atitudine civică şi o pasiune, pentru mulţi dorohoieni, iar finalizarea unei astfel de iniţiative, se poate concretiza în colecţii de atracţie şi pentru generaţiile viitorului. De aceea, revenim la apelul nostru, adresat celor care posedă mărturii fotografice, dintr-o perioadă anterioară, să le ofere pentru scanare-copiere, numele lor, urmând a fi publicat, că o minimă recompensă, în ziarul online DorohoiNews.”, a precizat Marius Petrescu.

Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro



local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web