Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi, în noaptea de 10 spre 11 septembrie, să intervină pentru scoaterea unui bărbat decedat în căminul unui hidrofor din gospodărie, situată pe raza comunei Suliţa. Victima, în vârstă de 57 de ani, nu a mai fost văzută de mai multe zile.
Noaptea trecută, puţin înainte de ora 01.00, poliţiştii din localitate l-au descoperit decedat în căminul hidroforului, la o adâncime de cca. doi metri. Întrucât dimensiunile locaţiei erau foarte mici, aceştia au chemat în ajutor pompierii pentru a aduce trupul neînsufleţit al bărbatului la suprafaţă.
La locul indicat s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială şi accesorii specifice. Unul dintre pompieri a coborât în căminul hidroforului, a legat victima cu o centură şi, ajutat de colegi, a adus-o la suprafaţă.
Cazul a fost preluat de poliţişti care urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.