De curând administrația locală a semnat un contract cu finanțare europeană de la Ministerul Dezvoltării, ce are ca scop întărirea capacității administrative a administrației publice locale.
Acesta este un contract în valoare de aproximativ 800.000 lei, din care rambursabili doar 2% din valoarea contractului. Acest proiect vizează și o serie de cursuri de specializare în diferite domenii ale administrației publice locale, din care menționăm: manager de proiect pentru proiecte cu finanțare europeană, achiziții publice, ECDL și alte cursuri specifice.
Conform edilului șef, aceste cursuri nu se referă doar la personalul Primăriei Dorohoi ci și cel al instituțiilor subordonate precum spitalul, școlile, direcțiile de servicii publice, etc. Personalul acestor instituții este încurajat să facă cursuri în aceste domenii pentru a-și îmbunătăți și ei performanțele în ceea ce privește atragerea fondurilor europene.
În același timp, pe lângă această componentă de instruire și de promovare intră și dotarea instituției Primăriei Dorohoi cu tehnică de calcul (calculatoare, imprimante, etc.) și cu licențe pentru diferite programe.
„Chiar mă bucur că acest proiect a fost promovat de Ministerul Dezvoltării, fapt pentru care mulțumesc atât vicepremierului Dragnea care m-a anunțat personal că Dorohoiul este câștigătorul unui asemenea proiect, cât si celorlalți care au susținut acest proiect, referindu-mă aici la Andrei Dolineaschi. După implementarea care va dura un an si jumătate, atât funcționarii publici cât si cei din instituțiile subordonate vor avea cunoștințe mai accentuate în ceea ce privește modul de implementare a unor proiecte europene și de absorbție a banilor pentru unitatea respectivă. Personalul din primărie specializat deja în acest sens este deja insuficient și vrea să subliniez încă o dată faptul că acest proiect nu se referă numai funcționarilor din Primăria Dorohoi, ci vor fi implicate și alte subunități din subordinea administrației publice locale, precum spital, școli, direcții de servicii publice, etc.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro