Un botoşănean cu probleme locomotorii, din municipiul Botoşani, a ajuns, la timp, la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, datorită intervenţiei pompierilor. Bărbatul locuia împreună cu soţia sa într-un apartament situat la etajul II al unui bloc de pe strada Primăverii.
Vecinii susţin că nu i-au mai văzut pe cei doi soţi de câteva zile şi au sunat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani după ajutor.
Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani s-a deplasat la locul indicat. Pompierii au intrat în imobil pe balcon şi au deschis uşa de la intrarea în apartament, care era încuiată prin interior. Bărbatul, în vârstă de 74 de ani, a fost găsit în dormitor, căzut lângă pat, în viaţă. Soţia acestuia, în vârstă de 72 ani, a fost găsită decedată, în aceeaşi încăpere, pe pat. Bărbatul a fost transportat de pompieri la ambulanţa, care aştepta în faţa blocului pentru a-l duce la spital.