Dorohoi News Logo

Două incendii izbucnite din cauza coşurilor de fum

incendii

Au vrut să-şi încălzească locuinţele şi au făcut focul, dar nu s-au asigurat că au coşurile de fum curăţate de funingine sau protejate termic faţă de materialele combustibile din care sunt construite acoperişurile, tavanele sau pereţii caselor. Căldura radiată sau scânteile sărite din coşurile de fum ca urmare a arderii funinginii au aprins materialele combustibile (grinzi, bârne, astereala) ale acoperişurilor a două locuinţe aparţinând unor cetăţeni din Urlaţi, comuna Gorbăneşti şi Măşcăteni, comuna Albeşti.

Cele mai mari pagube s-au înregistrat în urma incendiului de la Gorbăneşti, unde locuinţa unei familii a fost distrusă parţial într-un incendiu generat, cel mai probabil, de un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile. Incendiul s-a extins cu repeziciune la o parte din bunurile din locuinţă. S-a întâmplat luni, la orele prânzului. Două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenţie Truşeşti au intervenit pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor, mai bine de două ore. Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 30.000 lei.

Coşurile de fum defecte sau necurăţate se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani,  în sezonul rece.

Cele mai multe evenimente ar putea fi prevenite dacă s-ar respecta o serie de reguli şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor. De aceea este bine de ştiut că sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă şi cele folosite pentru preparatul hranei trebuie să aibă coşuri pentru evacuarea fumului executate din cărămidă pe fundaţie proprie. La trecerea prin planşeele executate din lemn sau alte materiale combustibile, pereţii coşului de evacuare trebuie să aibă grosimea de minim 25 cm. Pe porţiunea din spaţiul podului, coşurile vor fi tencuite şi văruite. Sobele metalice (fără acumulare de căldură) trebuie să fie amplasate pe un postament izolator din cărămidă. Atât sobele metalice, cât şi burlanele vor fi amplasate la distanţă de cel puţin 1 m faţă de pereţii construiţi din lemn, uşi şi alte elemente care se pot aprinde cu uşurinţă. Burlanele sobelor metalice folosite pentru încălzire nu vor fi scoase prin planşee şi acoperişuri combustibile, ci vor fi racordate în mod obligatoriu la coşuri din zidărie de cărămidă. Coşurile, indiferent de construcţia lor, se vor curăţa de zgură o dată la cel mult două luni de funcţionare.

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 



local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web