Dorohoi News Logo

Prefectul salută consensul politicienilor botoşăneni cu ocazia Zilei Naţionale

DSC05348

Costică Macaleţi a apreciat atitudinea pur patriotică a politicienilor botoşăneni, care dorind să împărtăşească bucuria Zilei Naţionale, au lăsat divergenţele de opinie, participând unii alături de ceilalţi la manifestările de pe 1 Decembrie.

Preşedintele Consiliului Judeţean, primarul municipiului Botoşani, lideri ai partidelor de opoziţie, membri de partid de pe întreg eşichierul politic al ţării, au asistat la slujba religioasă din Centrul Vechi, au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, au dansat hora unirii în Piaţa Revoluţiei, mergând alături chiar şi în marşul torţelor din seara zilei de 1 Decembrie.

Istoricii povestesc acum că în 1918 toţi politicienii, indiferent de doctrine, au lăsat divergenţele deoparte şi s-au bucurat pentru întregirea statului român. Iată că şi în prezent sărbătoarea noastră naţională poate aduce înţelegere şi bucurie între oamenii politici, astfel încât să dea un exemplu tuturor celorlalţi botoşăneni. Să putem astfel să ne bucurăm şi să respectăm voinţa, curajul şi marile personalităţi care au făcut posibil prezentuli. Mi-aş dori să văd mai des un astfel de consens, pe care, sunt convins, toţi botoşănenii îl aşteaptă. Întreg judeţul ar avea de câştigat.”, este mesajul prefectului Costică Macaleţi.

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 



local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web