În seara zilei de, joi, 12 decembrie a.c., un grup de peste 30 de colindători, membrii ai A.T.O.R., au vestit lui Marius Giradă (tânărul dorohoian care datorită handicapului tastează la calculator cu nasul – despre care publicaţia noastră a scris în nenumărate rânduri, remarcând “lupta” acerbă a acestuia pentru unele drepturi sociale), sărbătoarea care se apropie şi pe lângă urarea de belşug, pace şi sănătate au înmânat acestuia un Certificat care atestă primirea în rândul Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români.
Pe lângă instrumentele cu care s-au acompaniat, acest grup a reuşit să creeze ambianţa specifică Sărbătorilor, folosind beţişoare parfumate cu miros de brad, redacţia Dorohoi News, „complicele” A.T.O.R., reuşind să surprindă trăirea emoţiilor pure, senine şi copleşitoare, într-un cuvânt - BUCURIA, ce a existat în ambele „tabere”: gazde şi colindători.
„Pentru unii, poate fi considerat un banal colind, însă, pentru mine, a fost o mare bucurie să mă trezesc la uşă cu Grupul Vocal al Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Romani din Dorohoi. În forfota dinaintea Crăciunului, grupul folk, coordonat de Pr. Şoptică Ciprian, Pr. Apetrei Ştefan şi Camelia Andrieş cu Lucian Robu şi colegii lor de la „Laconia” s-au alăturat celor de la A.T.O.R. şi de data aceasta, ca de altfel la toate acţiunile, a găsit răgaz să mă viziteze şi să-mi transmită cu multă claritate şi limpezime mesajul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Colindătorii duc asemenea îngerilor şi păstorilor vestea Evangheliei din casă-n casă. Colindatul capătă astfel un aspect de pelerinaj, căci întruchipează pelerinajul Sfintei Fecioare Maria, apoi pelerinajul magilor şi al Mântuitorului, a Cărui viaţă pământească este un pelerinaj continuu. Cu emoţie şi cu mare bucurie am ascultat, împreună cu familia şi toţi vecinii din bloc, aceste colinde, care, precum o punte de lumină între pământ şi cer mi-au înlesnit comuniunea directă cu Dumnezeu din ceruri. Mulţumesc A.T.O.R. !”, a transmis prin intermediul Dorohoi News, Marius Giradă.