Dorohoi News Logo

Primim la redacţie: Statuia lui Eminescu din Dorohoi, atacată cu ouă - FOTO

Mihai Eminescu-Dorohoi

Un cititor al Dorohoi News, ne-a trimis pe adresa redacţiei o sesizare cu privire la batjocorirea statuii lui Mihai Eminescu, statuie situată în parcul din centrul oraşului. Ne-am deplasat în parc pentru a constata şi fotografia cele relatate.

„La începutul sesizării mele, vă propun un fragment din lucrarea „Eminescu” de Mihail Sadoveanu: „Să ne aducem pururi aminte de Mihai Eminescu, cel mai ales între toţi scriitorii acestui neam, apărut pe neaşteptate în literatura lâncedă şi convenţională a epocii, în viaţa lui scurtă a dus arta poeziei la înălţimi neîntrecute până astăzi, îmbogăţind ritmul, rima şi expresia artistică, a dat cuvintelor simple valori nouă şi armonii surprinzătoare, sentimentelor adâncime unică, viziunilor orizont nemărginit.”  Iată că, acum, când mai sunt câteva zile până la sărbătorirea în întreaga ţară, a 164 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – n.r.), fiind în trecere prin parc, am văzut pe statuia lui Eminescu, coji de ouă. Iniţial, nu am crezut, am zis în sinea mea – NU se poate ! M-am apropiat… era adevărat, un necioplit a batjocorit statuia. Cât de lipsit de bun simţ trebuie să fie cineva, să premediteze o astfel de acţiune ? Să îşi pună oul în buzunar… să se deplaseze în parc… pentru ce ? Să se fălească faţă de colegi şi prieteni ? Încotro ne îndreptam ? La ce să ne aşteptăm în viitor ? A fost un elev, sau mai mulţi, de clasele I – VIII ? A fost un elev, sau mai mulţi, de liceu ? A fost un „pierde vară” ? Indiferent cine a fost, e de-al nostru, familia lui… profesorii lui… nu l-au educat. „Cine fura azi un ou, mâine va fura un bou.”, spune un proverb, era necesar să sustragă din casă un ou ? Ori poate a cerut: Mama, pot să stric un ou un capul lui Eminescu ? Închei cu 2-3 versuri tot de Eminescu - Astăzi chiar de m-aş întoarce / A-nţelege n-o mai pot.../ Unde eşti, copilărie (…).”

NOTĂ: Dorohoi News nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul mesajului primit pe adresa redacţiei noastre şi publicat mai sus.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web