Dragi invitaţi, vă urez bun venit la Botoşani şi vă doresc să trăiţi aici momente unice şi înălţătoare. Vă mulţumim că sunteţi printre noi şi în acest an şi că ne ajutaţi să construim o sărbătoare a culturii româneşti.
Daţi-mi voie să-i apreciez pe organizatorii evenimentelor din aceste zile, pentru strădania de a-l aduce pe Eminescu mai aproape de noi, pentru prezenţa dumneavoastră aici şi bucuria de a primi în acest cadru gândurile şi sentimentele pe care ni le transmiteţi prin operele literare, şi pentru aceasta, vă mulţumim.
Vă urez un an nou cât mai bun, cu sănătate şi putere de lucru, cu multe idei, frumuseţe şi substanţă, astfel încât să trăiţi împlinirea sufletească pe care o căutaţi. Noi, cititorii, vă vom urma cu siguranţă.