Scandalul decontărilor ilegale de bilete de odihnă şi tratament la Poşta Română a ajuns şi la Dorohoi, unde oamenii legii au început o anchetă.
Pe lista anchetatorilor figurează 10 factori poştali, pentru a se vedea dacă au beneficiat în fapt de bilete de tratament decontate de sindicat. „Încă nu putem vorbi de un prejudiciu”, a precizat Ciprian Mihai, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi.
Anchetatorii, deşi sunt la începutul verificărilor, au suspiciuni că în Dorohoi s-a folosit un mod de operare similar celui de la Craiova. Ancheta efectuată acolo a arătat că, pe numele salariaţilor cu venituri scăzute, au fost completate cereri de compensare a biletelor de odihnă sau tratament, vizate de diriginte şi alţi directori şi aprobate de sindicat.
Asta, pentru că, potrivit contractului de muncă, salariaţii cu venituri scăzute din Poşta Română beneficiază de decontarea parţială a costului biletelor de odihnă şi tratament, cu cel mult 110 lei pe zi, pentru fiecare membru al familiei angajatului, pentru maxim 12 zile de concediu. Un calcul simplu arată că, dacă factorul poştal “trimis” la tratament avea o familie compusă din opt persoane, pe numele lui se puteau deconta un pic mai mult de 10.000 de lei.
O parte din banii obţinuţi prin operaţiunile ilegale au fost utilizaţi pentru a cumpăra bilete mai scumpe de vacanţă pentru persoane din companie sau din afara ei. Sursa: Monitorul de Botoșani