Dorohoi News Logo

Descoperire macabră la Suharău. Zeci de leşuri de cai la marginea unui drum comunal

Lesuri animale Suharau

Aproximativ 120 de capete de cabaline, cu copitele aferente, au fost văzute pe un câmp din Suharău. Localnicii cred că leşurile ar fi putut fi abandonate de la abatoarele din Darabani.

Potrivit primarului comunei, Marcel Chelariu, leşurile animalelor au fost abandonate pe câmp de persoane care cunosc zona, întrucât acestea au fost localizate la marginea unui drum comunal care se înfundă în apropierea unei liziere de salcâmi.

Evenimentul este cercetat de inspectorii sanitar – veterinari din cadrul Direcţiei Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi un echipaj de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP). „Cercetările sunt în desfăşurare”, a menţionat Minodora Vasiliu, directorul DSVSA.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web