Dorohoi News Logo

Pompierii dorohoieni au intervenit în stingerea unui puternic incendiu izbucnit din cauza unei prize defecte

pompieri-incendiu

Un localnic din satul Arborea, comuna Geroge Enescu, a fost păgubit de foc de cca. 40.000 de lei. La atât se ridică valoarea pagubelor înregistrate în urma unui incendiu izbucnit în cursul zilei de 22 martie, în locuinţa acestuia.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului puţin după ora 18:00. La faţa locului sau deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau bunurile din trei camere.

Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit nouă pompieri, mai bine de o oră. S-au salvat bunuri materiale în valoare de aproximativ 65.000 lei.

Incendiul a fost generat, cel mai probabil, de un scurtcircuit produs din cauza unei prize defecte.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web