Dorohoi News Logo

Primim la redacție: Lalele de pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi - FOTO

Dorohoi B-dul Victoriei

Am primit pe adresa redacţiei Dorohoi News, o sesizare venită din partea unui dorohoian, a unui cititor al publicaţiei noastre, cu dorinţa de a fi publicată pe site-ul nostru.

Redăm integral acest text:
„Bună ziua. Aș vrea să semnalez autoritățile locale, problema lalelelor de pe Bulevardul Victoriei care au dispărut (ca prin minune), peste noapte. Coborând la serviciu pe bulevard, zi de zi, pe partea cu Parcul Cholet am observat într-o dimineață atât pe partea carosabilă cât si pe trotuar cum lalelele au fost smulse din pământ (probabil noaptea) și aruncate cu tot cu bulbi. Seara când m-am intors de la muncă multe din cele ce au mai scăpat neatinse cu o seara înainte, erau rupte de la jumătate și aruncate gata înflorite printre celele flori rămase neatinse sau prin iarbă. Întrebarea mea este: „Unde sunt cei ce au în grijă florile din oraș?”. Încet, încet orașul nostru a început să își schimbe înfățișarea în bine, în frumos, dar cu asemenea concetățeni care distrug natura, distrug ceea ce alții clădesc, cum am putea să rezolvăm problema? Oameni buni, suntem în anul 2014, secolul XXI, haideți să încercăm să fim mai civilizați, să nu mai distrugem bunurile orașului! Dacă făptașii vor fi prinși și vor plăti, sigur următoarea dată nu se vor mai întâmpla asemenea nereguli. Mulțumesc redacției Dorohoi News, pentru că ne oferiți oportunitatea de a ne exprima nemulțumirile și în acest mod, public!”

NOTĂ: Dorohoi News nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul mesajului primit pe adresa redacţiei noastre şi publicat mai sus.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web