Dorohoi News Logo

Accident spectaculos produs pe strada Vasile Alecsandri din Dorohoi - FOTO

Accident spectaculos_05

Accident spectaculos de circulație produs sâmbătă, 7 iunie 2014, în jurul orei 16:05, pe strada Vasile Alecsandri din Dorohoi, în dreptul Colegiului Național „Grigore Ghica” și a Catedralei.

Din primele cercetări se pare că Elena A., în vârstă de 43 de ani, șoferul unui autoturism Touareg, venea de pe strada Grigore Ghica și a virat dreapta pe strada Vasile Alecsandri. Conform polițiștilor, aceasta a luat virajul prea scurt, urcându-se cu ambele roți pe trotuar, moment în care mașina a fost dezechilibrată, răsturnându-se pe cupolă. Atât șoferița cât și soțul acesteia, pasager pe locul din dreapta, au scăpat fără nicio zgârietură.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Biroului Rutier al Poliției Dorohoi și un echipaj de poliție mixt cu jandarm. Elena A. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Având în vedere faptul că mașina era asigurată „FULL CASCO”, la locul accidentului s-a deplasat un buldo-excavator care a repus mașina pe roți, urmând ca proprietarul să se prezinte la agenția de asigurări pentru a-și recupera paguba. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web