Primăria Botoşani a amenajat, la ieşirea din parcul „Mihai Eminescu“, un spaţiu special destinat câinilor, unde aceştia se pot juca liberi, fără lesă şi botniţă. În acelaşi timp, a fost inaugurat şi un parc pentru copii, ambele costând 1,75 milioane de lei.
Defalcat, pentru parcul câinilor, cu o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi, s-au alocat 300.000 de lei. Deocamdată, spaţiul dispune de zone verzi, bănci pentru stăpâni, aparate cu pungi pentru fecale şi copăcei protejaţi de scânduri de lemn, acolo unde animalele pot să-şi facă nevoile.
Ovidiu Portaciuc, primarul oraşului, cel care a iniţiat proiectul, susţine că era nevoie de acest parc, pentru că mulţi proprietari de câini de talie mare îşi plimbau animalele în parcul unde se jucau copiii. Integral pe adevarul.ro