Comuna Pomîrla sărbătorește duminică, 15 iunie 2014, HRAMUL BISERICII „DUMINICA TUTUROR SFINȚILOR”, iar începând cu orele 14:00 se vor organiza manifestări cultural-artistice până la miezul nopții când manifestările se vor încheia cu un frumos foc de artificii.
„Este o zi pe care comunitatea o așteaptă cu mult drag, o zi în care Biserica sărbătorește bicentenarul. Încercăm să marcăm acest moment cu un spectacol folcloric deosebit ce va avea loc în amfiteatrul comunal Prof. univ. dr. Gica Grădinariu. Adresăm pe această cale o invitație tuturor celor care vor să ne fie alături la acest frumos eveniment", a declarat pentru Dorohoi News, Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomîrla.
Vezi programul complet al manifestărilor:
14:00 – 16:00: Copiii se vor bucura de facilitățile oferite de Parcul de distracții Lichiardopol iar pe scena amfiteatrului elevi ai Liceului de Artă Botoșani vor prezenta un program artistic.
21:00 – 21:30: Fanfara Cordăreni
21:30 – 22:00: Marius Zgâianu - îndrăgitul rapsod bucovinean
22:00 – 22:30: Ansamblul artistic „Străjerii Bucovinei" Pojorâta, județul Suceava
22:30 – 23:00: Ansamblul de dansuri „Cordăreanca", comuna Cordăreni
23:00 – 23:30: Ansamblul de dansuri „Lozneanca", comuna Lozna
23:30 – 24:00: Fără Zahăr
24:00: FOC DE ARTIFICII
Vă așteptăm!