Dorohoi News Logo

Femeie ajunsă la spital în urma unui accident produs pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi - FOTO

Accident_Bulevardul Victoriei din Dorohoi_04

Accident de circulație produs în dimineața zilei de marți, 17 iunie 2014, în jurul orei 07:15, pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi, în dreptul Bisericii „Sf. Vineri”.

Din primele cercetări se pare că V. Ș., în vârstă de 43 de ani, din Dorohoi, aflat la volanul unui autoturism Volkswagen, a virat stânga spre intrarea în cartierul Plevna din Dorohoi și nu a acordat prioritate autoturismului Dacia, condus de S. R., în vârstă de 54 de ani, din Dorohoi, care circula regulamentar pe Bulevardul Victoriei. În urma impactului au rezultat pagube materiale, iar soția lui S. R., pasageră în autoturismul Dacia, a fost rănită în zona capului.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Biroului Rutier al Poliției Dorohoi și o ambulanță care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Municipal Dorohoi.

„Autoturismul Volkswagen nu a acordat prioritate unui autoturism Dacia care circula pe sensul de coborâre al Bulevardului Victoriei din Dorohoi și a intrat în impact cu acesta. În urma impactului a rezultat avarierea celor doua autoturisme și vătămarea corporală a soției conducătorului auto din autoturismul Dacia, care a fost transportată la spital. Urmează ca în funcție de poziția procesuală a victimei să se dispună soluție procedurală. Se va întocmi dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.”, a declarat pentru Dorohoi News, Virgil Bordei, agentul şef în cadrul Biroului Rutier Dorohoi.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web