Președintele Consiliului Județean Botoșani a participat, în aceste zile, alături de Ansamblurile „Mugurașul” și „Ciobănașul” de la Școala nr. 8 din municipiu, precum și de Ansamblul „Balada”, la Festivalul „Cânt și Joc Dobrogean”, în localitățile Pecineaga și Techirghiol, din județul Constanța.
Copiii din cadrul acestor grupuri folclorice au reprezentat cu mândrie județul nostru, bucurându-se de succes în rândul publicului spectacol din zona de sud-est. Președintele Consiliului Județean Botoșani a făcut posibilă participarea ansamblurilor la acest eveniment, arătând preocuparea domniei sale pentru păstrarea și promovarea tradițiilor din județul Botoșani. De altfel, de-a lungul mandatului său, șeful județului, prin instituțiile subordonate, a dat startul mai multor acțiuni și festivaluri folclorice cu scopul de a menține vie tradiția și obiceiurile populare ale zonei.