Dorohoi News Logo

Amintiri despre trecut – „Dorohoiul de altădată” - fosta Farmacie, în prezent Florărie

Prezent si trecut

Statornici în ideea noastră de a prezenta cititorilor Dorohoi News imagini care ne ajută să descoperim adevărata identitate a oraşului în care trăim, campania de reconstituire a istoriei oraşului, prin fotografie, „Dorohoiul de altădată”, iniţiată în vara anului 2013 de Marius Petrescu, care împreună cu prof. Ilarion Mandachi şi Roşca Velea Alexandru, continuă să scoată la iveală amintiri fotografice în care regăsim oraşul vechi, măcinat de vremi.

Imaginea alăturată, redă o clipă decupată din realitatea urbei noastre de acum peste treizeci de ani, privind în trecut, dorohoienii îşi vor aminti acest „colţ” de oraş, aşa cum arata în anii ‘80. Aceste imobile care au făcut parte din trecutul Dorohoiului, multe dintre acestea fiind contemporane cu bunicii şi străbunicii noştri, pot fi amintite, cunoscute şi retrăite de un segment mai mare de locuitori ai Dorohoiului (dar şi de către cei aflaţi peste hotare), cu ajutorul internetului. Fiecare oraş are o istorie. Noi toţi, cei care ne-am născut, am copilărit, am muncit, locuim în acest oraş (includem aici şi pe cei cărora soarta le-a purtat paşii pe alte meleaguri ale lumii dar şi pe cei care au plecat dintre noi), suntem personajele care contribuim la scrierea acestei istorii.

Aceasta „recuperare” fotografică - color, este mult mai valoroasă, în opinia noastră, deoarece nu este o imagine alb-negru, iar zona surprinsă de fotograful din trecut redă starea de spirit de odinioară, despre care am mai scris în articolele precedente, dar, nu am avut o prezentare atât de clară, atât de frontală.

Veţi regăsi, amintindu-vă, la parter magazine, iar, la etaj locuinţe... odată cu aceste case au dispărut pentru totdeauna locuri în care, timp de zeci de ani, oameni cunoscuţi sau necunoscuţi nouă şi-au petrecut copilăria, au trăit, au iubit sau au închis ochii.

Solicităm acelor cititori, care deţin fotografii, vederi, cărţi poştale, cu aspecte ale trecutului istoric al oraşului, să le trimită pe adresa redacţiei, pentru a fi făcute publice. (Marius P.)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web