Dorohoi News Logo

Peste 500.000 de români îşi aniversează duminică onomastica de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

la multi ani Petru şi Pavel

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, dintre aceştia 375.222 sunt bărbaţi, iar 135.042 - femei. Cele mai frecvente nume întâlnite la bărbaţi sunt Petru, Petre şi Paul. Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica, cele mai multe poartă numele de Paula, Petronela şi Petruţa.

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 29 iunie pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, martirizaţi la Roma în timpul împăratului Nero, în anul 67. Biserica a hotărât ca aceşti doi mari Apostoli să fie cinstiţi în aceeaşi zi deoarece în aceeaşi zi şi în acelaşi an au pătimit moarte de martiri la Roma, în data de 29 iunie 67. Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat prin tăierea capului, întrucât era cetăţean roman şi avea dreptul la o moarte mai demnă care să nu fie asemănătoare cu moartea sclavilor.

Redacția Dorohoi News urează „La Mulți Ani” tuturor sărbătoriților de astăzi.

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web