Modernizarea capitală a DN 29 Suceava – Botoşani, drum care urmează a fi inaugurat oficial peste două zile, are şi un efect mai puţin dorit, dar aproape inevitabil: risc ridicat de producere a accidentelor rutiere grave.
Conducerea Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava a dispus deja ca graficele de control cu radar să se concentreze pe acest drum.
Comisarul Petrică Jucan, şeful Serviciului Rutier Suceava, a explicat că deja se acţionează zilnic cu cel puţin o autospecială cu radar pe porţiunea DN 29 de pe raza judeţului Suceava. El a subliniat că, statistic, fiecare reabilitare importantă de drum a dus la creşterea numărului de accidente rutiere grave.
De altfel, din păcate, pe DN 29, s-a înregistrat deja un cumplit accident rutier. Pe 1 august, la Dumbrăveni, un Mercedes condus de o tânără în vârstă de 20 de ani s-a zdrobit de o autocisternă, după ce conducătoarea auto a încercat să depăşească pe linie continuă. În urma teribilului impact, pasagerul din drepta din Mercedes, soţul conducătoarei auto, a murit, în timp ce tânăra de la volan a fost rănită grav.
Conform presei sucevene, DN 29 Suceava - Botoşani nu s-a aflat niciodată până acum în topul primelor trei şosele pe care se produc accidente rutiere grave. Sursa: monitorulsv.ro