Dorohoi News Logo

Bărbat înecat în iazul Polonic din Dorohoi, recuperat de pompieri - VIDEO/FOTO

Barbat inecat in iazul polonic din Dorohoi_09

Detașamentul de Pompieri Dorohoi a fost solicitat astăzi, în jurul orei 13:22, pentru a interveni la căutarea unui bărbat, în vârstă de 40 de ani, dispărut în iazul Polonic, de pe raza municipiului Dorohoi.

La locul tragediei s-au deplasat doua echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu accesorii de căutare specifice, un echipaj din cadrul Poliţiei Dorohoi, un echipaj SMURD și o ambulanță.

Ioan B., în vârstă de 40 de ani, din București a venit la rude în Dorohoi. Acesta, însoțit de Constantin H., din Dorohoi, au mers la pescuit la iazul Polonic, iar pentru a se răcori au intrat împreună în apă. Din spusele celui cu care se afla, acesta nu a mai putut înota și s-a scufundat.

Corpul neînsufleţit al barbatului a fost găsit după aproximativ 20 de minute de căutări, în zona unde a fost văzut ultima dată în viaţă, la circa 20 de metri de mal, la o adâncime de aproximativ doi metri. Acesta a fost adus la suprafaţă cu ajutorul unei căngi. După recuperarea trupului neînsuflețit s-a trecut la manevre de resuscitare la care acesta nu a răspuns, declarându-se decesul.

Poliția a deschis o anchetă, urmând ca la fața locului să se deplaseze un echipaj de la Biroul de Criminalistică Dorohoi și de la Medicina Legală pentru a ridica corpul bărbatului.



Autor: DorohoiNews.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web