Dorohoi News Logo

Chirurgul dorohoian Valerian Andrieș a refuzat postul de director medical la Spitalul Județean Botoșani

Valerian Andries_1

Medicul chirurg Valerian Andrieș, fost manager al Spitalului Municipal Dorohoi, a refuzat propunerea președintelui Consiliului Județean, Florin Țurcanu, de a ocupa postul de director medical la Spitalului Județean Botoșani.

Acesta a motivat decizia spunând că la Spitalul Municipal Dorohoi are o echipă operatorie extraordinară, o sală de operații extrem de dotată, este atașat de pacienții săi și nu în ultimul rând este dorohoian. Deși într-o primă fază, Valerian Andrieș a spus că se va gândi la decizia pe care o va lua, acesta a precizat că a meditat asupra acestei propuneri și pentru moment decizia lui este de a rămâne la Spitalul Municipal Dorohoi.

„Mulțumesc domnului președinte Florin Țurcanu pentru că s-a gândit la mine pentru a ocupa funcția de director medical al Spitalul Județean Botoșani. Este o dovadă a aprecierii pentru ceea ce am făcut la Spitalul Municipal Dorohoi în decurs de opt ani de manager. Am meditat la propunerea lui, iar ținând cont că aici am o echipă operatorie extraordinară și ținând cont că prin munca mea s-a amenajat o sală de operații extrem de dotată, ținând cont că sunt atașat de pacienții mei și de faptul că sunt dorohoian, îmi doresc să rămân la Spitalul Municipal Dorohoi. Îmi doresc să rămân aici atât timp cât se va face medicină performantă și atât timp cât acest spital își va respecta statutul de spital, va fi dotat corespunzător și va avea medici buni, iar dacă lucrurile vor evolua în sens pozitiv voi rămâne aici definitiv.”, a declarat pentru Dorohoi News, dr. Valerian Andrieș. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web