Începutul lui septembrie are la Asociaţia Sarepta Dorohoi iz de poveste: magie, jonglerii, acrobaţii, laolaltă cu imaginaţia colorată a copilăriei. Circul Lollypop din Elveţia a revenit în mijlocul nostru semănând mirarea şi frumuseţea magiei printre copiii noştri cărora li s-au alăturat și câțiva copii de la Complexul de Apartamente „Casa Mea”.
Copiii, vrăjiţi de curajul fachirilor, de îndrăzneala trapeziştilor, de trucurile jongleurilor, au învăţat câte ceva din micile secrete, îndrumaţi cu răbdare şi cu dragoste de profesionişti.
Şi pentru că speranţele şi visele frumoase nu aparţin numai copiiilor, părinţi şi bunici ne-au fost alături la spectacolul organizat de copii, sâmbătă, 6 septembrie 2014. Emoţiile micilor actori de circ, bucuria reuşitei ţesută pe feţele lor, mulţumirea noastră, a tuturor celor care ne-am implicat în realizarea acestui proiect, toate acestea, împreună, au construit povestea cu iz de magie.