Dorohoi News Logo

Amintiri despre trecut - arc peste timp - 1984-2014 - FOTO

Dorohoi 1

„Dorohoiul de altădată”, campania de reconstituire a istoriei oraşului, continuă prin prezentarea unui alt “colţ” al oraşului. O fotografie mai recentă, din 1984, dar veche prin anii care au trecut, trei decenii, o imagine în care regăsim ansamblul de locuinţe şi spaţii comerciale, situat la intersecţia străzii  Alexandru Ioan Cuza cu strada Spiru Haret, blocul cunoscut de către cei mai vârstnici cu denumirea LA PRIMĂRIŢĂ, deoarece, aici a locuit în perioada post-decembristă, fosta primăriţă, d-na Elena Burac, este amintirea, clipa imortalizată pe hârtie, pe care dorim să o aducem în atenţia dorohoienilor.

Pentru cei care sunt plecaţi peste hotare, în eventualitatea că nu mai recunosc meleagurile natale, facem precizarea că este vorba de blocul de pe Sucevei, la parterul căruia, era şi este, Librăria. Cu fiecare zi care trece, străzile oraşului încep să îmbrace demnitatea unui municipiu. Trecutul este cert, a fost şi nu mai este... Prezentul, chiar dacă ne domină şi ne împovărează în fiecare zi, ne face să ne amintim mereu cu nostalgie de trecutul nostru, de melodiile ascultate în tinereţe, de colegii şi prietenii din copilărie? Avem convingerea că, şi acest „arc peste timp”, această fotografie, o să stârnească nostalgii, provocându-vă să vă amintiţi despre aceste locuri.

Solicităm acelor cititori ai Dorohoi News care deţin fotografii, vederi, cărţi poştale, cu aspecte ale trecutului istoric al oraşului, să le trimită pe adresa redacţiei, pentru a fi făcute publice. (Marius Petrescu)

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web