Trei imagini ce amintesc de parfumul târgului de altădată, amintiri păstrate pe hârtie fotografică, ale vieţii de odinioară, în care regăsim Strada - 30 Decembrie, sunt locuri care au intrat în istorie, sunt amintiri care persistă atâta timp cât oamenii vor povesti despre ele, vor scrie şi vor arăta, prin pozele vechi pe care le mai au, prăfuite şi decolorate, cum arăta o bucăţică din trecutul acestui oraş.
Acum, această stradă nu mai există, cel puţin nu în forma ei materială, bătrânele clădiri au fost demolate în anii '80, fiind înlocuite de blocuri înalte, construcţii tip, înghesuite, fără personalitate, concepute la comandă, pentru eficienţă locativă, dar, pentru cei care au trăit aici înainte, clădirile noi, masive, amintesc de distrugerea unui trecut, a unor amintiri. Este adevărat că, aşa cum era... nu putea rămâne, nevoia de schimbare, casele vechi şi şubrezite de trecerea anilor, străzile înguste pavate cu piatră cubică, magazinele gestionate de evrei (la jumătatea străzii, cum mergeai spre piaţă, era un magazin unde gestionar era Brif, iar, dacă informaţiile sunt corecte, mai la deal de acest magazin, a locuit Rabinul Wasserman), nevoia de spaţii comerciale moderne, toate acestea, au fost factori decisivi pentru cei care, ţineau în mâinile lor, „frâiele” oraşului.
Puţini dintre cititorii DorohoiNews, suportul media al campaniei de reconstituire a istoriei oraşului, prin fotografie – „Dorohoiul de altădată”, îşi vor aminti că această stradă, până în anul 1948, se numea – Principele Carol – stradă care avea continuitate către străzile D. P. Moruzi şi Başotă. Vorbim despre o stradă care era paralelă cu Strada Trandafirilor şi începea, de sus, din faţa Cinematografului Cultural, terminându-se jos, cu acces către Podul Botoşani sau către Uzina Electrică.
Am încercat să fotografiez din acelaşi unghi, de jos în sus, dar nu este posibil... pe locul din care, în trecut, un alt fotograf a surprins trecutul, acum este Banca BRD. Iar, dacă aş încerca de sus în jos, blocul la parterul căruia în prezent este sediul E-ON, ar sta în faţa obiectului aparatului de fotografiat. Fotografia color este mai recentă, după vechile clădiri se vede Blocul Turn (construcţia Blocului Turn, a început în anul 1975 şi a fost finalizată în anul 1976). În ambele imagini alb/negru se distinge o pompă de apă, pe acolo, pe lângă pompă, era un gang, o scurtătură care avea legatură în Strada Trandafirilor.
Vom încerca, într-o ediţie viitoare, cu sprijinul profesorului Ilarion Mandachi şi a lui Roşca Velea Alexandru, să redăm prin alte imagini, străduţa care începea din colţ, de la Brif şi ducea către Piaţă. Rugăm cititorii Dorohoi News, pe acei dintre dumneavoastră care vă amintiţi despre aceste locuri, să interacţionaţi cu noi prin intermediul redacţiei, pentru ca, împreună, să formulăm o inevitabilă legătură între Trecut şi Prezent.
Solicităm acelor cititori, care deţin fotografii, vederi, cărţi poştale, cu aspecte ale trecutului istoric al oraşului, să le trimită pe adresa redacţiei, pentru a fi făcute publice. (Marius Petrescu)