Dorohoi News Logo

Poliția botoșăneană în campania „Săptămâna prevenirii criminalităţii”

politia

În perioada 29 septembrie – 3 octombrie 2014, polițiștii derulează „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, o campanie desfăşurată la nivel naţional aflată în prezent la o noua ediţie.   

Astăzi, 1 octombrie, poliţiştii din cadrul IPJ Botoşani - Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei ai Secţiei Rurale Vlăsineşti s-au aflat în comuna Ungureni, unde au fost organizate întâlniri cu crescătorii de animale.

Acestora le-au fost prezentate o serie de prevederi legale privind deţinerea, transportul şi comercializarea animalelor, precum şi normele de pază şi organizare a activităţii de păşunat. Scopul activităţilor a vizat informarea şi responsabilizarea cetăţenilor cu privire la riscurile care conduc la comiterea furturilor de animale şi consecinţele acestor fapte. Deţinătorilor de animale le-au fost înmânate materiale preventive, realizate cu sprijinul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani.

În perioada imediat următoare, poliţiştii din comuna Ungureni, cu sprijinul Oficiului Poştal Ungureni, vor distribui materiale preventive tuturor crescătorilor de animale de pe raza comunei.

PENTRU A PREVENI FURTURILE DE ANIMALE, POLIŢIŞTII VĂ RECOMANDĂ:


·    Pe cât posibil, în timpul nopţii, asiguraţi iluminatul în zonele din gospodărie unde lăsaţi animalele.
·    În timpul nopţii, asiguraţi cu sisteme de închidere / încuiere uşile anexelor gospodăreşti unde ţineţi animale.
·    Evitaţi să amplasaţi adăposturile pentru animale la distanţă mare de locuinţă sau în locuri izolate, fără să asiguraţi paza acestora!
·    Animalele lăsate nesupravegheate pe păşuni, izlazuri sau pe marginea drumurilor constituie o pradă sigură pentru hoţi! Nu le creaţi această posibilitate!
·    Dacă plecaţi de acasă, rugaţi un vecin sau o rudă să vă supravegheze gospodăria.
·    Nu permiteţi accesul în gospodărie a vânzătorilor ambulanţi sau a celor care se recomandă a fi cumpărători de animale sau de produse agricole!
·    Dacă vă hotărâţi să vindeţi un animal din gospodărie, nu-l oferiţi în schimbul unei promisiuni de plată ulterioară, încasaţi banii în momentul vânzării!
·    Dacă totuşi aţi fost victima unei astfel de infracţiuni, apelaţi DE ÎNDATĂ numărul unic pentru urgenţe 112!

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web