Dorohoi News Logo

Primăria Ibănești: Informații privind depunerea cererilor pentru acordarea ajutorului de încălzire - sezon rece 2014-2015

dosare

Primăria comunei Ibănești anunță cetățenii că începând cu data de 15 octombrie 2014, se pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței pentru sezonul rece, perioada 1 noiembrie 2014 – 31 martie 2015. Ajutorul de încălzire a locuinţei cu lemne se acordă familiilor care au un venit net⁄membru familie de până la 615 lei.

Pe lângă cererea și declarația pe propria răspundere – formulare tip, puse la dispoziție de către Primăria comunei Ibănești, solicitanții trebuie să prezinte la Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei, următoarele documente:

copie după actele de identitate pentru toți membrii familiei care au același domiciliu sau reședință la adresa la care se solicită ajutorul sau locuiesc și se gospodăresc împreună, sunt înscrise în cartea de imobil și sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreținere a locuinței;

certificate de naștere pentru copiii minori sub 14 ani;
acte din care să rezulte calitatea titularului cererii față de locuința pentru care solicită ajutorul:
·    Proprietar: copie contract de vânzare-cumpărare, extras de carte funciară;
·    Chiriaș: contract de închiriere valabil la data depunerii;
·    Împuternicit; împuternicire din partea proprietarului locuinței sau a titularului contractului de închiriere;

acte doveditoare privind veniturile nete lunare realizate de către membrii familiei în luna anterioară depunerii cererii;

adeverință de salariu cu venitul net, inclusiv valoarea bonurilor de masă;

cupoane de pensii;

cupoane indemnizații pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 sau 3 ani;

cupoane indemnizații lunare pentru persoanele cu handicap, inclusiv bugetul complementar;

cupoane alocații de stat pentru copii;

alocații pentru minorii dați în plasament familial sau încredințați spre creștere și educare;

acte doveditoare ale veniturilor provenite din închirieri, dobânzi, dividende, părți sociale, renta/subvenție agricolă etc.;

declarație privind alte venituri realizate.

Orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia se comunică primarului, în termen de 5 zile de la data modificării, prin depunerea unei noi cereri și declarații pe propria răpundere.

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 778⁄2013, privind modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 416⁄2001 privind venitul minim garantat, în conformitate cu art. I, alin 5, din prezenta hotărâre, dacă valoarea netă de producţie anuală ce cuprinde clădiri şi bunuri imobile precum şi suprafeţe de teren, păsări şi animale, depăşeşte cumulat suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv 2.500 euro pentru familie, nu mai puteţi beneficia de nici una dintre prestaţii.

Familiile și persoanele singure care au în proprietate cel puțin unul dintre bunurile cuprinse în Anexa 2 a Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 70/2011, nu beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinței.

Alte informaţii suplimentare le puteţi găsi la Serviciul de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei comunei Ibăneşti.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web