La sfârșitul celor trei zile de spectacole organizate în cadrul Zilelor Municipiului Dorohoi 2014, primarul Dorin Alexandrescu a urcat pe scenă și a salutat publicul, urând tuturor dorohoienilor un sincer „La Mulți Ani!”.
Totodată acesta a mai subliniat și faptul că cetățenii municipiului Dorohoi merită mai mult, fapt pentru care va încerca să schimbe puțin formatul Zilelor Municipiului Dorohoi.
„Zilele Municipiului Dorohoi 2014, ca toate manifestările din Dorohoi au fost importante pentru mine. Mă bucur că cetățenii municipiului Dorohoi s-au adunat într-un număr atât de mare aici pentru a se bucura de tinerele talente dorohoiene și de vedetele pe care am reușit să le aducem în acest an. Pe viitor ne vom gândi totuși să schimbăm puțin formatul Zilelor Municipiului Dorohoi pentru că putem trece la un nou capitol, având în vedere că cetățenii din Dorohoi merită mai mult.”, a declarat pentru Dorohoi News, primarul Dorin Alexandrescu. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro