Dorohoi News Logo

Dorin Alexandrescu: „Intenționez să înființez un Club al Pensionarilor în municipiul Dorohoi”

Clubul pensionarilor

Primarul municipiului Dorohoi a pus în discuţie și și-a manifestat intenția de a înființa, în perioada imediat următoare, primul Club al Pensionarilor în municipiul Dorohoi.

„Este un gând mai vechi de-al meu și asta mai ales pentru faptul că sunt mulți pensionari care folosesc spațiile din parc, din diferite zone ale orașului și nu au un loc corespunzător al lor pentru a juca remi, table sau pentru a socializa.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

Pentru acest lucru, primăria a găsit o clădire și un spațiu aferent acesteia, care ar putea deservi la acest lucru. Clădirea se află pe strada A.I. Cuza, în spatele Primăriei Dorohoi. Conform municipalității proprietarul și-a exprimat intenția de a vinde acel imobil, fapt pentru care s-a făcut o evaluare și urmează negocierile finale.

„Am contactat proprietarul și am cerut să-mi facă o ofertă. Mi-a plăcut oferta, iar între timp am făcut și o evaluare care va fi urmată de o negociere finală. Până acum am stabilit ca proprietarul să ofere imobilul cu titlu gratuit, iar valoarea terenului am stabilit-o undeva la 16-17 euro/mp, sumă ce va fi plătită în trei tranșe.”, a adăugat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

Potrivit edilului, în următoarea ședință de Consiliu Local va fi pus în discuție un Proiect de Hotărâre referitor la acest lucru pentru a putea face achiziţia clădirii şi a terenului aferent.

„Dacă lucrurile merg bine, punem în discuție în prima ședință de Consiliu Local și achiziționăm spațiul. Dacă până atunci reușesc să fac și o evaluare a lucrărilor care sunt și dacă găsim și o posibilitate de finanțare, putem începe lucrările imediat. Imobilul trebuie reparat și recompartimentat după un proiect. Îmi doresc ca acest club să aibă o parte de interior și una de exterior, adică îmi doresc ca în primăvară să organizez un parc cu bănci și mese. Pentru mine fiecare om contează, așa cum am făcut pentru tineri, mă gândesc și la cei mai în vârstă.”, a declarat pentru Dorohoi News, Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web