Întrebări, frustrări și discuții contradictorii au fost iscate în după-amiaza zilei de joi, 13 noiembrie 2014, în comuna Hilișeu-Horia, din cauza unei camere de luat vederi montată pe un stâlp al companiei de telefonie fixă.
Un cetățean al comunei care a sesizat această cameră l-a anunțat pe Ioan Butnaru, primarul comunei Hilișeu-Horia, care s-a deplasat la fața locului (n.r. drumul comunal 78 Iezer – Hilișeu-Horia) pentru a confirma cele sesizate. Având în vedere că nu avea cunoștință de vreo autorizație pentru montarea acestei camere, primarul a alertat organele competente.
„În această după-amiază am fost sesizat de montarea unei camere de luat vederi pe un stâlp al companiei de telefonie fixă. Acest lucru m-a făcut să sun la numărul de urgență și să anunț organele de poliție. La fața locului s-au deplasat lucrătorii de poliție care au constatat existența acestei camere pe drumul comunal 78 Iezer – Hișlișeu-Horia. Cercetările vor continua pentru a depista cine a montat camera și în ce scop.”, a declarat pentru Dorohoi News, Ioan Butnaru, primarul comunei Hilișeu-Horia.
La scurt timp, organele competente s-au deplasat la fața locului, unde au făcut cercetările necesare, urmând a continua ancheta în vederea stabilirii celui care a montat camera.
„Am fost sesizați de montarea unei camere pe un stâlp al companiei de telefonie fixă, ne-am deplasat la fața locului unde am făcut cercetări. Am făcut fotografii judiciare, măsurători, luăm declarații domnului primar pentru că el a sesizat această cameră fără autorizație. Vom lua legătura cu compania de telefonie pentru a vedea dacă știe despre montarea acestei camere și continuăm cercetările pentru depistarea celui care a montat această cameră de luat vederi.”, a declarat pentru Dorohoi News, Chihaia Dumitru, Șef de Post al comunei Hilișeu-Horia.
Autor: DorohoiNews.ro