Dorohoi News Logo

Patinoarul din Dorohoi va fi deschis astăzi. Primarul Alexandrescu invită toți dorohoienii la eveniment

inaugurare patinoar Dorohoi

Într-un cadru feeric de iarnă autentică, astăzi, la ora 17:00, se va deschide patinoarul amenajat în zona Sălii Polivalente.

Vineri în cadrul ședinței Consiliului local Dorohoi, primarul Dorin Alexandrescu nu a putut să-și stăpânească emoțiile legate de inaugurarea unui obiectiv de mare interes pentru toți copii din Dorohoi, care până acum au fost privați de această oportunitate din diferite motive.

„Mă bucur nespus de mult că am putut realiza acest lucru împreună cu dumneavoastră. Să dea Dumnezeu ca patinoarul să fie plin și de la anu să ne gândim cum să-l mărim. Pe lângă această bază, după ce vom da în folosință și acea piscină olimpică acoperită, ar fi o soluție găsirea unui operator care să dezvolte această zonă, mă refer aici și la vechiul ștrand care poate deveni o piscină olimpică deschisă unde copii pot sa facă și sport de performanță”, a declarat primarul Dorin Alexandrescu.

Investiția care se va inaugura astăzi, este menită să ofere dorohoienilor o modalitate plăcută de a-și petrece timpul liber.

„Îmi doresc ca această investiție să nu se rezume doar la un simplu patinoar și o piscină ci această zonă să devină în viitor un loc de recreere pentru toți dorohoienii. Invit toți dorohoienii să participe la acest eveniment care va avea loc sâmbătă 6 decembrie ora 17:00, zona Sălii Polivalente din B-dul Victoriei”,
a mai precizat primarul Alexandrescu.

Autor: Dorohoi News.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web