Dorohoi News Logo

Autocar în flăcări la intrarea în Dorohoi. Intervenție promptă a pompierilor dorohoieni

ISU Botoșani -interventii

Un autocar ce transporta călători de la Darabani, la Botoşani, a luat foc la intrarea în municipiul Dorohoi, în această dimineaţă. Imediat ce a observat că iese fum de la compartimentul special al aerotermei situat în partea din spate a autobuzului, şoferul a oprit, a evacuat călătorii, a deconectat bornele bateriei şi a solicitat ajutorul pompierilor.

Alarma s-a dat la ora 06.23. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă şi spumă.

Concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului, s-a intervenit pentru evacuarea bagajelor din autocar.
         
Intervenţia promptă a pompierilor a limitat pagubele la cca. 500 de lei. Au ars elementele plastice ale compartimentului special al aerotermei. S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de aproximativ 15.000 de lei.
         
Nu au existat victime. Pasagerii şi-au continuat drumul cu un alt autocar.
         
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a constatat că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric produs la instalaţia de încălzire a autobuzului.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web