Dorohoi News Logo

DIICOT a destructurat o reţea specializată în introducerea de droguri în Penitenciarul Botoşani

Penitenciarul Botoşani

Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Botoşani, împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani şi cu sprijinul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, au destructurat, miercuri, o grupare infracţională specializată în operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, transmite Agerpres.

Procurorii au efectuat, în cursul zilei de miercuri, mai multe percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Botoşani, Suceava şi Iaşi, precum şi în cadrul Penitenciarului Botoşani.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, membrii grupării sunt suspectaţi că, începând cu luna ianuarie 2015, au procurat şi introdus în Penitenciarul Botoşani diferite cantităţi de substanţe cu caracter psihoactiv.

Anchetatorii susţin că unul dintre membrii grupării, care coordona întreaga activitate şi care afla încarcerat în Penitenciarul Botoşani, l-a determinat pe fratele său, din municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, aflat în stare de libertate, să procure şi să disimuleze în interiorul unor obiecte de îmbrăcăminte, obiecte de uz personal sau alimente, diferite cantităţi de substanţe psihoactive, să le ambaleze în colete şi, prin intermediul persoanelor indicate de cel dintâi, să le livreze în Penitenciarul Botoşani.

Alţi doi deţinuţi şi-au determinat membrii familiei să preia coletele astfel ambalate de bărbatul din Paşcani şi să le introducă în Penitenciarul Botoşani în cursul programului de vizită, în funcţie de zilele în care puteau beneficia de aceste drepturi.

În urma efectuării percheziţiilor au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri, printre care şi opt telefoane mobile, nouă cartele SIM, trei microcarduri de memorie, comprimate şi înscrisuri.

Acţiunea de miercuri a beneficiar de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale, dar şi de sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, al lucrătorilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani. Sursa: romaniatv.net

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

local
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web